A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti...
Dar dacă, totuși, ar trebui povestită, istorioara ar suna cam așa:
În orășelul Bolton, din vechea Anglie, trăia o bunică, pe nume Elizabeth. Ea nu era una obișnuită precum bunicile care toată ziua coc bucate alese și cicălesc nepoțeii! Nici vorbă! Elizabeth era o bunică năzdrăvană! Cred că vă gândiți... cum ar putea fi năzdrăvană o bunică care poartă același nume ca cel al Reginei Angliei? Și veți fi cu adevărat surprinși să aflați că, nu demult, Elizabeth chiar a primit o medalie din partea Reginei Angliei. Acum v-am stârnit curiozitatea? Atunci să vă mai povestesc câte ceva despre ea...
Medalia primită de la Regină era cu adevărat un lucru prețios pentru Elizabeth. Îi plăcea tare mult să povestească despre ceremonie: se îmbrăcase elegant, purtase o pălărie roz, maaaare, așa cum cere ținuta la evenimentele regale. A fost invitată într-o sală imensă, din Palatul Regal. Când și-a auzit numele, Elizabeth a pășit frumos în față, a făcut o plecăciune, a înclinat cu delicatețe capul pentru a primi medalia și a mulțumit frumos, cu vocea ei subțirică și caldă. Ehehe, Elizabeth era elegantă și sfioasă pe dinafară... pentru că, pe dinăuntru, abia își stăpânea dorința de a sări într-un picior, de a face în viteză câteva ture de sală și de a chiui de bucurie! Dar nu, protocolul regal îi cerea să fie sfioasă și să se poarte ca o adevărată bunicuță înțeleaptă, nicidecum ca o fetiță năzdrăvană!
Să știți că medalia nu era singurul lucru prețios din viața lui Elizabeth... Ea avea multe alte lucruri, la fel de prețioase, ba chiar muuult mai prețioase. Unul dintre ele, era căsuța ei. Era așezată pe un drum ferit, la capătul căruia se afla cimitirul. Cred că vă gândiți... cum ar putea să îi placă lui Elizabeth să locuiască într-o casă aflată pe un drum care duce către cimitir? Dar veți fi cu adevărat surprinși să aflați că drumul acela era mereu foarte liniștit, iar oamenii care mergeau pe el erau mereu plini de amintiri plăcute, atât de plăcute că uneori îi făceau să plângă...
Un alt lucru prețios din viața lui Elizabeth era Michael, soțul ei. Michael era un adevărat gentleman și un maestru al cuvintelor (fusese profesor de limbă franceză), îi plăcea să recite poezii și uneori îi vorbea lui Elizabeth serios, în limba franceză, ascunzându-și dragostea în cuvinte neînțelese. Elizabeth și Michael erau cam de vreo 60 de ani împreună... Dar cred că vă gândiți... cum ar putea să îi placă lui Elizabeth un soț care îi vorbește, uneori, în cuvinte neînțelese? Și ați fi surprinși să aflați că Elizabeth și Michael nici nu aveau nevoie să vorbească... ei se înțelegeau așa, ca din priviri, parcă și-ar fi citit gândurile.
Un alt lucru prețios pentru Elizabeth era toata familia ei: copiii și nepoții. Pe toți îi iubea nespus. Se pregătea intens pentru zilele lor de naștere și le dăruia mereu cadouri făcute chiar de mâna ei: felicitări din hârtie, cu flori colorate și hârtie creponată, pături și căciulițe multicolore pe care le lucra seara, cu andrelele ei preferate. Își petrecea ore bune în magazine căutând cadoul perfect pentru fiecare dintre ei, însă avea grijă, întotdeauna, să nu fie un cadou scump, pentru că cel mai prețios cadou era dragostea pe care și-o împărtășeau.
Din când în când, se răsfăța și ea cu un cadou: își cumpăra câte o pereche mică de cercei, ca să se asorteze.
Însă Elizabeth mai avea un lucru prețios: dragostea pentru copiii de toate felurile: scunzi sau înalți, bogați sau săraci, sănătoși sau bolnăviori, cu familii sau fără familii, cu chef de joacă sau fără chef de joacă... Nimic altceva nu conta pentru ea, important era să îi ajute ori de câte ori aveau nevoie. Într-una dintre zile, Elizabeth vizitase un spital din România, unde erau internați copiii bolnăviori, adusese câteva sacoșe cu jucării și multe dulciuri. Cum mergea pe holul spitalului, a văzut prin geamul mic al unui salon, un băiat care stătea foarte trist, așezat pe patul lui. Și-a dat seama că avea nevoie de ajutorul ei... și atunci și-a lipit nasul ei de geam, l-a turtit bine-bine și a început să facă semn băiatului să vină la geam. A scos un șervețel din geanta ei și a început să rupă din el, bucățele mici. Băiatul se uita cu mare curiozitate... și dintr-o dată, Elizabeth îi lipi de geam un elefant! Băiatul a făcut ochii mari de mirare și a schițat un zâmbet micuț în colțul gurii. Elizabeth s-a uitat atent în ochii lui, a băgat mâna în geantă și a mai scos un șervețel...
Și uite așa, cam o ora, Elizabeth și Ciprian, au stat ca doi prieteni, privind-se de o parte și de alta a geamului și jucându-se. Pe măsură ce pisicile, cățeii, crocodilii și broaștele țestoase ieșeau, pe rând, din șervețelele scoase din geanta lui Elizabeth... așa apăreau și zâmbetele lui Ciprian. Când joaca s-a terminat și Elizabeth a trebuit să plece, în spatele ei, hopa....a apărut un dulap plin cu cărți, jucării și jocuri!
